Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii !!
 

   |  PRIMA PAGINA  |



Periprava, mon amour ! Pescuim la capatul lumii !
autor : Sfarshitorul

Cu mare intarziere, vin si eu cu istorisirea primei mele descalecari la capatul lumii (romanesti), Periprava, ultima pe dreapta, pe bratul Chilia. Pescuistic vorbind, rezultatele nu au fost foarte spectaculoase, asta ca sa ma exprim delicat. Capturile marete, care ne inflacarasera imaginatia in dulcea perioada a pregatirilor, au lipsit cu desavarsire. Capturile modeste, care de-a lungul timpului ne-au impiedicat deseori sa trecem linia subtire dintre "sunt pescar" si "baga-mi-as picioarele in ele de balti si de scule, sa nu le mai vad niciodata!", au fost, in schimb, din belsug. Asta a mentinut un tonus general destul de ridicat al excursiei, pe langa ceilalti "aditivi" naturali cum ar fi: palinca, vreme frumoasa, tovarasi de arme super ok-ei si frumusetea incredibila a acelor locuri.

Zona mi-a placut foarte mult, foarte putin aglomerata in comparatie cu celelalte parti ale Deltei in care am fost sau despre care am citit sau auzit diverse relatari. Treceau maxim 10 salupe toata ziua (la Mila 23 spunea cineva ca trec cam 10/ora). Vreme superba, de stat in tricou. Am pescuit doar de pe mal, barca n-am gasit (dar nici n-am cautat prea tare, nu stiu de ce). Am descoperit un loc in care, daca dadeai la undita, puteai prinde lejer 12-15 kile/zi, numai din caras si rosioara (niste dihanii de rosioare ce bateau spre 500 gr). Unul dintre "pretenii" cu care am fost chiar s-a profilat exclusiv pe undita intr-o zi, si a stabilit recordul zilei: 13,5 kg de peste. Cam asta. A fost minunat, nu mai fusesem in Delta de 7 ani, mi-era un dor nebun de locurile alea...




Sa fac un mic rezumat tehnic, inainte de a trece la partea mai artistica (poze, peisaje...): am fost trei oameni, am stat trei zile, am pescuit pe canalul Cernovca (in toate cele trei zile, insa in locuri diferite), am prins caras (cam de pe la litra in sus, dar rar peste juma de kil) in prostie, rosioara mare, avatel, o stiuca la subsemnatul, un potential somotel de cca 750 de grame la unul dintre ortaci (zic "potential" pentru ca nu l-am vazut, cica l-ar fi scapat in apa, bagandu-l pe langa gura juvelnicului... hmmm), muulte capturi marete in relatarile celorlalti pescari (am auzit toate dimensiunile de crap, fara insa sa ni se arate vreunul, o fi vreo superstitie locala).




Periprava, venim !...Good bye, cruel civilized world !...




Am ajuns bine ? Bah, e bine...




Ce-ar fi Delta fara imagini de genul acesta ?




The shtiuca from the deep !




Dupa o ora de vaslit impotriva vantului, ora in care am inaintat cca 10 m,
ne-am lasat pagubasi si am luat-o tot pe jos .




Pestilicii veneau si cate doi odata...




La plecare...pe punte, figuri pitoresti...




Momentul in care am simtit ca ma topesc a fost acela in care am intalnit-o pe matrioska !




Mai aveam putin si o rapeam, dar era pazita cu strasnicie...Cam asta a fost...!
Am plecat de acolo cu sufletele pline, si cred ca fiecare dintre noi
numara secundele pana la momentul intoarcerii in Delta...




PESCUIT STATIONAR   PESCUIT LA CRAP   PESCUIT LA RAPITORI   PARTIDE DE PESCUIT   POVESTIRI PESCAR HOINAR
ATELIER PESCAR HOINAR



Toate drepturile rezervate www.pescarhoinar.com
Termeni si Conditii